IGSU reia exercițiul „Miercurea sirenelor”: Testarea sistemelor de alarmare. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) reia, începând de mâine, exercițiul „Miercurea sirenelor” pentru testarea sistemelor de alarmare publică din întreaga țară. Acțiunea se desfășoară între orele 10:00 și 11:00 și are scopul de a verifica funcționarea sirenelor și de a informa populația asupra semnificației acestora.
Cetățenii sunt preveniți să nu intre în panică, deoarece exercițiul este o măsură de pregătire menită să asigure o reacție rapidă și eficientă în caz de necesitate.
Exercițiul deschide „Săptămâna Protecției Civile”, un program național desfășurat până pe 4 martie, care include acțiuni de instruire teoretică și practică în școli, privind tehnicile de acordare a primului ajutor și comportamentul corect în situații de urgență. De asemenea, vor avea loc exerciții similare în sediile unor autorități publice, iar subunitățile de pompieri din țară vor organiza activități de tip „Ziua Porților Deschise”.
Autoritățile recomandă cetățenilor să urmărească informările oficiale și să participe la activitățile de pregătire pentru a fi mai bine instruiți în fața situațiilor de risc.








