Știri

Sărbătoarea Rusaliilor: tradiții românești cu ramuri sfințite și Jocul Călușarilor

Sărbătoarea Rusaliilor: tradiții românești cu ramuri sfințite și Jocul Călușarilor. Rusaliile – semnificație religioasă și tradiții străvechi cu ramuri sfințite și dansuri ritualice

Sărbătoarea de Rusalii, una dintre cele mai vechi și importante din calendarul creștin, comemorează Pogorârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor, la 50 de zile după Învierea Domnului. Evenimentul este descris în Noul Testament și este considerat momentul nașterii Bisericii creștine, cunoscut și sub numele de Cincizecime.

Denumirea „Rusalii” provine din cuvântul latin rosalia, adică „sărbătoarea trandafirilor”. În tradiția românească, Rusaliile se împletesc cu credințe populare despre ființe magice – ielele sau fetele împăratului Rusalim – spirite care pedepsesc pe cei care nu respectă datina.

Ramuri sfințite pentru protecție și sănătate

Conform obiceiurilor, în această zi se împodobesc casele și porțile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, aduse de flăcăi din pădure și sfințite la biserică. Teiul, în mod special, are un rol protector: după slujbă, crengile sunt așezate la icoane sau în gospodării pentru a alunga duhurile rele, grindina și bolile pe tot parcursul anului.

Plantele culese și sfințite în această perioadă – tei, soc, mure – sunt considerate leacuri naturale cu putere vindecătoare, eficace doar până la Sânziene, potrivit credinței populare.

Jocul Călușarilor – dans ritualic de Rusalii

Un moment aparte în celebrarea Rusaliilor este Jocul Călușarilor, un dans ritualic moștenit din vremuri precreștine. Practicat mai ales în sudul țării, este considerat un act de purificare și protecție, menit să vindece boli, să aducă fertilitate și să alunge spiritele rele.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %