Știri

AS Chieșd, campioana Sălajului, joacă barajul pentru promovarea în Liga a III-a

a învins cu 1–0 pe Lotus Băile Felix, în deplasare, în etapa a treia din Liga a III-a. Unicul gol a fost marcat de Azdren Llullaku în minutul 32.

AS Chieșd, campioana Sălajului, joacă barajul pentru promovarea în Liga a III-a. AS Chieșd scrie istorie, devenind în premieră campioana Ligii a IV-a Sălaj și calificându-se astfel la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Adversara echipei sălăjene este Unirea Tășnad, reprezentanta județului Satu Mare.

Meciul tur al barajului AS Chieșd – Unirea Tășnad se va disputa duminică, 22 iunie, de la ora 18:00, pe terenul sălăjenilor – Baza Sportivă din Chieșd.

Unirea Tășnad vine după un sezon solid, în care a câștigat ambele manșe ale finalei campionatului județean cu Oașul Negrești: 2–1 în tur și 4–0 în retur. În plus, echipa sătmăreană a cucerit și Cupa României – faza județeană, tot în fața celor de la Oașul.

Barajul din 2024 aduce și o reeditare a duelului din 2017, când Unirea Tășnad s-a impus în fața Dumbravei Gîlgău, reprezentanta Sălajului de atunci, cu 2–1 și 3–1.

De cealaltă parte, AS Chieșd a ajuns în finala Cupei Sălaj, dar a cedat trofeul în fața celor de la Inter Cizer. Totuși, titlul județean câștigat i-a asigurat locul la baraj, iar echipa va lupta pentru o promovare istorică.

La nivel național, în această fază a competiției sunt programate 21 de baraje de promovare în Liga a III-a, desfășurate în sistem tur-retur.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %