Știri

Evaluarea Națională 2025 începe luni cu proba la Limba română

Elevii de clasa a VIII-a susțin proba la Limba Română

Evaluarea Națională 2025 începe luni cu proba la Limba română. Luni, 23 iunie 2025, absolvenții clasei a VIII-a susțin prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale 2025, cea la Limba și literatura română. Accesul candidaților în sălile de examen se face până la ora 8:30, iar timpul efectiv pentru rezolvarea subiectelor este de două ore, începând cu ora 9:00.

O noutate importantă pentru această sesiune este posibilitatea ca elevii să vizualizeze lucrările înainte de a depune contestațiile. Acest proces va avea loc în zilele de 3 iulie (după afișarea rezultatelor), 4 și 5 iulie, între orele 14:00 – 18:00.

Media de admitere la liceu se calculează exclusiv pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională, ceea ce face ca acest examen să fie decisiv pentru parcursul educațional al elevilor.

În acest an, numărul elevilor înscriși este mai mic decât cel estimat la simulare. Față de cei peste 173.000 așteptați în martie, participă cu 14.000 mai puțini, ceea ce înseamnă că aproximativ 8,1% dintre elevi fie nu s-au prezentat, fie nu au promovat clasa a VIII-a.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că aceste examene ar trebui văzute de elevi ca evaluări ale nivelului actual, nu ca o etichetă definitivă. În viitor, ministerul își propune să regândească modul în care evaluările influențează traiectoria educațională a copiilor.

Calendar Evaluarea Națională 2025:

10 iulie – Rezultate finale

23 iunie – Limba și literatura română

25 iunie – Matematică

27 iunie – Limba maternă (pentru minorități)

3 iulie – Rezultate inițiale

3-5 iulie – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %