Știri

Autostrada Transilvania: încep lucrările pe ultimii 20 km ai lotului Chiribiș-Biharia

Lucrările încep pe 29 septembrie 2025, iar finalizarea este estimată pentru anul viitor.

Autostrada Transilvania: încep lucrările pe ultimii 20 km ai lotului Chiribiș-Biharia. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat joi, 25 septembrie 2025, că a avizat Proiectul Tehnic de execuție pentru ultimii 20 de kilometri ai subsecțiunii 3C2 Chiribiș-Biharia. Constructorul – asocierea românească Precon Transilvania – Citadina 98 – va începe lucrările luni, 29 septembrie 2025.

După emiterea Ordinului de începere, antreprenorul poate executa lucrările pe întreaga lungime a lotului, de 28,5 kilometri, parte a Autostrăzii Transilvania (A3).

Progres și dotări moderne

Lucrările au început în această vară pe sectorul de 8,5 km din apropierea localității Biharia și se desfășoară conform graficului. Sectorizarea lotului a permis reducerea perioadei dedicate realizării proiectului tehnic și devansarea calendarului inițial.

Pe tronsonul Chiribiș-Biharia vor fi construite 18 poduri și pasaje, iar șoferii vor beneficia de dotări moderne:

  • sistem „SPEED” pentru monitorizarea vitezei,
  • camere de supraveghere la fiecare 2 km pentru detectarea incidentelor,
  • sisteme de cântărire dinamică a vehiculelor aflate în mișcare.

Calendar și finanțare

Contractul are o durată de 24 de luni – 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție – și o valoare totală de 785 milioane lei. Finanțarea provine din Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la Bugetul de Stat.

O mobilizare foarte bună a constructorilor români de pe loturile Suplacu de Barcău – Biharia va permite ca, la finalul anului viitor, să se circule pe Autostrada Transilvania de la Nușfalău până la Borș, la frontiera cu Ungaria”, a declarat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Finalizarea acestui segment va reprezenta un pas important pentru conectarea regiunilor de vest și nord-vest ale României la rețeaua europeană de autostrăzi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %