Prețurile la carburanți continuă să crească. În ultimele 30 de zile, prețul mediu al unui litru de benzină în România a crescut cu 1,3%, iar motorina s-a scumpit cu peste 3%, potrivit datelor centralizate la nivel național.
În București, benzina standard se vinde în prezent cu prețuri cuprinse între 7,54 lei și 7,60 lei/litru, în timp ce motorina standard costă între 7,95 lei și 8,04 lei/litru.
România, printre țările cu cele mai mici prețuri din UE
Chiar și după aceste creșteri, România se menține pe locul 11 în Uniunea Europeană în topul țărilor cu cea mai ieftină benzină, și pe locul 15 în ceea ce privește prețul motorinei.
Scumpirile sunt puse pe seama evoluției cotațiilor internaționale ale țițeiului, dar și a volatilității cursului valutar, care influențează prețurile la pompă.
Specialiștii atrag atenția că, dacă tendința se menține, costurile de transport și prețurile produselor alimentare ar putea fi afectate în perioada următoare.








