Știri

Cetatea medievală Bathory din Șimleul Silvaniei va fi restaurată cu fonduri europene

Conacul Bethlen din Dragu și două biserici de lemn

Cetatea medievală Bathory din Șimleul Silvaniei va fi restaurată cu fonduri europene. Cetatea medievală Bathory, una dintre cele mai importante monumente istorice din Șimleu Silvaniei, va intra într-un amplu proces de restaurare și punere în valoare, datorită unui proiect european în valoare de aproximativ opt milioane de euro. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027, implementat cu sprijinul ADR Nord-Vest, iar obiectivul principal este revitalizarea acestui patrimoniu istoric pentru creșterea atractivității turistice la nivel local, național și internațional.

Proiectul vizează punerea în siguranță, restaurarea și valorificarea turistică a Cetății Bathory, inclusiv prezentarea ruinelor descoperite în urma cercetărilor arheologice din perioada 2006–2010. Autoritățile locale precizează că lucrările vor trata monumentul în ansamblul său istoric, respectând valoarea arhitecturală renascentistă a cetății.

Potrivit descrierii publicate de Primăria Șimleu Silvaniei, intervențiile vor cuprinde întreaga structură:

  • prima incintă cu palatul,
  • ruinele palatului și cele două bastioane circulare,
  • curtea interioară,
  • incinta mare a cetății, compusă din ziduri de apărare, bastioane și clădirea porții.

Ruinele vor fi marcate printr-o platformă ridicată, iar zidurile vor fi prezentate la nivelul pavajului, integrate armonios în spațiul amenajat cu vegetație și mobilier urban. Pentru facilitarea vizitării și organizării de evenimente culturale în interiorul cetății, se vor realiza lucrări de amenajare a terenului și se vor instala rețelele necesare funcționării ansamblului expozițional.

Proiectul include și refuncționalizarea clădirii porții, a bastioanelor circulare și a bastionului nord-estic, transformând cetatea într-un spațiu cultural modern, dar fidel identității sale istorice.

Situată în centrul orașului, Cetatea Bathory (sec. XVI) reprezintă un simbol al arhitecturii renascentiste transilvănene. Ansamblul fortificat, construit în două etape, păstrează încă elemente de mare valoare: porți de intrare, turnuri, bastioane și fragmente de ziduri.

Cetatea este strâns legată de destinul uneia dintre cele mai influente personalități din Europa secolului al XVI-lea: Ștefan Bathory, principe al Transilvaniei și ulterior rege al Poloniei, născut la Șimleu Silvaniei. Această legătură istorică amplifică importanța proiectului și potențialul său turistic.

Prin restaurarea Cetății Bathory, Șimleu Silvaniei face un pas important către revitalizarea patrimoniului său istoric și către consolidarea poziției sale pe harta turistică a Transilvaniei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %