Știri

Traficant de droguri din Zalău, arestat preventiv: a încercat să scape de probe

Traficant de droguri din Zalău

Traficant de droguri din Zalău, arestat preventiv: a încercat să scape de probe aruncând canabisul pe geam. O acțiune a DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj s-a încheiat cu reținerea și arestarea preventivă a unui bărbat în vârstă de 31 de ani din municipiul Zalău, suspectat că ar fi alimentat piața locală de droguri pe parcursul mai multor luni. Potrivit anchetatorilor, individul este cercetat pentru trafic de droguri de risc, respectiv canabis.

Intervenția a avut loc în data de 22 decembrie 2025, când procurorii DIICOT au dispus reținerea acestuia, în urma unui probatoriu care arată că, pe parcursul anului 2025, bărbatul ar fi procurat, deținut și comercializat canabis pe raza municipiului Zalău. Drogurile erau vândute la prețuri cuprinse între 40 și 50 de lei, fiind distribuite către consumatori locali.

Tentativă de distrugere a probelor

În momentul în care anchetatorii au ajuns la locuința suspectului pentru efectuarea percheziției, acesta ar fi încercat să zădărnicească cercetările, aruncând pe geam un borcan care conținea canabis. Gestul nu a avut însă efectul scontat, întrucât polițiștii aflați în exteriorul imobilului au recuperat rapid recipientul, care a fost ulterior introdus în materialul probator.

În urma percheziției domiciliare, oamenii legii au descoperit și ridicat aproximativ 190 de grame de canabis, porționate în mai multe recipiente, un cântar de precizie, precum și alte mijloace de probă relevante pentru dosar. De asemenea, în timpul urmăririi penale au fost indisponibilizate și alte cantități de substanță interzisă, rezultate din activitatea de trafic.

Acțiune coordonată DIICOT – Poliție – Jandarmerie

Activitățile judiciare au fost desfășurate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj, beneficiind și de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj. Intervenția face parte dintr-o serie de acțiuni menite să combată traficul și consumul de droguri la nivel local.

Arestare preventivă pentru 30 de zile

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Sălaj a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, a eventualilor complici și a rețelei de distribuție, iar procurorii DIICOT subliniază că astfel de acțiuni vor continua pentru limitarea fenomenului traficului de droguri în județul Sălaj.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %