Spania, noua regină a Europei la fotbal. Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal – EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin, după ce a învins Anglia în finală, cu scorul de 2-1. Golurile victoriei au fost marcate de Nico Williams în minutul 47 și Mikel Oyarzabal în minutul 86, în timp ce Palmer a egalat pentru Anglia în minutul 73.
Prin această victorie, Spania a devenit prima echipă din istorie care câștigă patru titluri europene, adăugând acest succes celor din 1964, 2008 și 2012. La EURO 2024, Spania a avut un parcurs perfect, câștigând toate meciurile. În faza grupelor, au învins Croaţia (3-0), Italia (1-0) și Albania (1-0). În fazele eliminatorii, Spania a trecut de Georgia (4-1) în optimi, Germania (2-1, după prelungiri) în sferturi, Franţa (2-1) în semifinale și Anglia (2-1) în finală.
Unul dintre cei mai remarcabili jucători ai turneului a fost adolescentul spaniol Lamine Yamal, care a scris istorie prin performanțele sale. La doar 16 ani și 338 de zile, Yamal a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat la un Campionat European, în meciul cu Croaţia. Ulterior, a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală și cel mai tânăr jucător care dispută și câștigă o finală, la 17 ani și o zi. Datorită acestor realizări, Yamal a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător al turneului Euro 2024.
Pentru Anglia, aceasta a fost a doua finală consecutivă pierdută la EURO, după înfrângerea suferită în faţa Italiei în urmă cu trei ani, la Londra, la loviturile de departajare. Gareth Southgate a intrat în istorie ca al treilea antrenor care atinge două finale de Campionat European, după germanii Helmut Schoen și Berti Vogts.








