Rezultatele sesiunii Bacalaureatului de toamnă vor fi afişate azi. Luni, 26 august, vor fi afişate primele rezultate ale sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat 2024, până la ora 12:00. Candidații care nu sunt mulțumiți de notele obținute au posibilitatea de a depune contestații în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format standard, la centrele de examen, cât și electronic, conform anunțului făcut de Ministerul Educației.
Rezultatele vor fi publicate anonimizat, respectând prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Rezultatele finale ale sesiunii a doua vor fi comunicate vineri, 30 august.
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un candidat trebuie să îndeplinească mai multe condiții simultan: să fi susținut probele de evaluare a competențelor, să fi participat la toate probele scrise, să fi obținut minimum nota 5 la fiecare dintre acestea și să aibă, în final, o medie de cel puțin 6.
La această sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.600 de candidați. Sesiunea a debutat pe 8 august cu probele de evaluare a competențelor, iar examenele scrise au început pe 19 august, cu proba de Limba și literatura română. În zilele următoare, candidații au susținut proba obligatorie a profilului (20 august), proba la alegere a profilului și specializării (21 august), iar pe 22 august a avut loc ultima probă, cea la Limba și literatura maternă.








