Șofer din Zalău implicat într-un accident. În noaptea de duminică spre luni, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Zalău au fost alertați printr-un apel la 112 despre un eveniment rutier la intrarea în localitatea Archid. Un bărbat de 36 de ani din Zalău, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă. Din fericire, incidentul nu a provocat victime.
Polițiștii ajunși la fața locului l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii exacte a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele evenimentului.








