De la 1 august, litrul de combustibil ar putea ajunge la 8 lei. Acciza și TVA-ul cresc. Românii trebuie să se pregătească pentru scumpiri semnificative la pompă, începând cu 1 august 2025, când intră în vigoare noile măsuri fiscal-bugetare anunțate de Guvern. Concret, TVA-ul standard va crește de la 19% la 21%, iar acciza la combustibil va fi majorată cu 10%, măsuri ce vor duce prețul unui litru de carburant spre pragul de 8 lei.
Conform estimărilor economiștilor, majorările fiscale vor impacta direct prețurile la benzină și motorină, dar nici contextul internațional nu este favorabil. Prețul petrolului brut a crescut marți cu peste 3%, pe fondul unor tensiuni geopolitice și comerciale.
Ţiţeiul Brent a urcat cu 2,17 dolari (+3,1%), atingând 72,21 dolari/baril, cel mai mare nivel din ultimele 5 săptămâni. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,25 dolari (+3,37%), ajungând la 68,96 dolari/baril. Creșterile vin după ce președintele american Donald Trump a amenințat Rusia cu noi sancțiuni comerciale, iar oficialii Trezoreriei SUA au avertizat China în privința achizițiilor de petrol rusesc.
Totodată, acordul comercial recent dintre SUA și Uniunea Europeană a prevenit o criză economică majoră, dar impune totuși tarife de 15% pentru multe bunuri europene. În schimb, include angajamente ambițioase: UE s-ar angaja să cumpere energie din SUA în valoare de 750 miliarde de dolari în următorii trei ani, iar europenii ar urma să investească 600 miliarde de dolari în economia americană.
Toate aceste elemente contribuie la creșterea cererii globale de petrol, ceea ce alimentează scumpirile. În România, această evoluție vine exact în momentul în care TVA-ul și accizele cresc, impactând buzunarele șoferilor.
În paralel, investitorii așteaptă deciziile Rezervei Federale (FED) privind dobânda de referință, care ar putea influența și mai mult evoluția piețelor.








