Programul „Rabla 2025” primește o suplimentare de 45 de milioane de lei pentru mașinile termice și hibride. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat marți că bugetul destinat autovehiculelor termice și hibride din cadrul Programului „Rabla 2025” pentru persoane fizice va fi suplimentat cu 45 de milioane de lei.
Măsura vine ca urmare a cererii ridicate pentru achiziția de autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv GPL/GNC), motociclete și autovehicule hibride, potrivit comunicatului emis de AFM.
Fondurile suplimentare au fost obținute prin diminuarea bugetului alocat mașinilor electrice, pentru a echilibra cererea din piață.
Înscrierile reîncep pe 6 noiembrie
Persoanele fizice interesate se vor putea înscrie în aplicația informatică AFM începând de joi, 6 noiembrie, ora 10:00, până la 15 decembrie 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor disponibile.
De asemenea, înscrierile pentru autovehiculele electrice rămân deschise, în limita noului buget rămas disponibil după redistribuirea fondurilor.








