Știri

Statele Unite suspendă „Loteria vizelor”

Statele Unite suspendă „Loteria vizelor”

Statele Unite suspendă „Loteria vizelor”. Programul de vize pentru imigranți al Statele Unite ale Americii, cunoscut sub denumirea de „Loteria vizelor” (Diversity Visa Program – DV), a fost suspendat joi, 18 decembrie, la solicitarea secretarului pentru Securitate Internă, Kristi Noem. Decizia vine în urma unor declarații potrivit cărora autorul unui atac armat produs în urmă cu opt ani ar fi intrat în SUA prin acest program.

Oficialul american a afirmat că presupusul atacator, Claudio Manuel Neves Valente, implicat în atacul armat de la Universitatea Brown, ar fi obținut permis de ședere permanentă în anul 2017, după ce a fost selectat prin programul Diversity Visa.

„Pentru a preveni alte tragedii”

La indicațiile președintelui Donald Trump, ordon imediat suspendarea acestui program pentru a preveni alte tragedii”, a transmis Kristi Noem într-un mesaj public, subliniind că măsura are caracter preventiv și ține de securitatea națională.

Programul DV a fost creat de Congresul SUA la începutul anilor ’90 și oferă anual aproximativ 50.000 de vize de rezidență permanentă cetățenilor proveniți din țări cu rate scăzute de imigrare către Statele Unite. Selecția se face aleatoriu, însă candidații trebuie să îndeplinească criterii minime de educație sau experiență profesională, precum și să treacă prin verificări de securitate riguroase și interviuri consulare.

Un program controversat

De-a lungul timpului, Loteria vizelor a fost criticată constant de președintele Donald Trump, care a susținut că sistemul nu se bazează pe criterii de merit și ar putea genera riscuri de securitate. Trump a pledat în repetate rânduri pentru înlocuirea programului cu un sistem de imigrație bazat pe competențe profesionale și calificări.

Gestionarea programului revine în principal Departamentului de Stat al SUA, în cooperare cu structurile de securitate internă. Deși selecția inițială este aleatorie, autoritățile americane au subliniat constant că nicio viză nu este acordată fără verificări aprofundate.

Precedente și implicații

Loteria vizelor a mai fost suspendată temporar în anul 2020, în contextul pandemiei de COVID-19, și a fost reluată în 2021, sub administrația președintelui Joe Biden. Noua suspendare redeschide dezbaterea privind viitorul acestui program și impactul său asupra politicii de imigrație a Statelor Unite.

Deocamdată, autoritățile nu au precizat cât timp va rămâne în vigoare suspendarea și nici ce se va întâmpla cu persoanele deja selectate în edițiile recente ale programului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %