Crin Antonescu suspendă acordul cu partidele din coaliție pentru candidatura la Președinție. Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a anunțat suspendarea acordului încheiat cu partidele din coaliția de guvernare pentru susținerea candidaturii sale la Președinție. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții la Digi 24, în care Antonescu și-a exprimat nemulțumirea față de nehotărârea partidelor și lipsa unei date clare pentru alegerile prezidențiale.
„Consider acordul privitor la această candidatură suspendat până când cei patru lideri politici care și-au luat acest angajament vor clarifica poziția lor. Dacă își mențin susținerea, sunt dispus să continui. Dacă nu, să mă anunțe, pentru că nu eu i-am căutat pe ei”, a declarat Crin Antonescu.
Nemulțumit de întârzierea stabilirii unei date pentru alegeri
Antonescu a criticat și lipsa unei decizii privind data repetării alegerilor prezidențiale, anularea scrutinului precedent fiind decisă de Curtea Constituțională pe 6 decembrie 2024. „Nu înțeleg de ce nu avem încă o dată a alegerilor. Guvernul ar fi trebuit să stabilească acest lucru imediat după decizia CCR. Este greu de explicat și greu de acceptat pentru opinia publică”, a subliniat fostul lider liberal.
Mesaj clar către partide: „Gândiți-vă bine”
Antonescu a transmis un mesaj tranșant către liderii coaliției: „Suspendăm acordul. Luați-vă timp să vă gândiți dacă mai aveți vreo treabă cu mine. Dacă da, mă căutați. Dacă nu, nu”. Fostul lider al PNL a subliniat că rămâne dedicat unui „program de țară” și nu combinațiilor politice.
Nu renunță la candidatură
„Nu mă retrag și nu dau înapoi. Am intrat asumat în această bătălie, știind că nu am o armată pregătită în spatele meu. Sunt pregătit să lupt pentru această candidatură, dar nu pentru interese de partid, ci pentru un proiect de țară”, a concluzionat Crin Antonescu.








