Accident pe Bulevardul Mihai Viteazul din Zalău. Vineri, în jurul orei 15:00, pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Incidentul s-a produs atunci când un tânăr de 22 de ani, din Zalău, aflat la volanul unui autoturism ce se deplasa pe direcția Meseș – Hereclean, a acroșat mașina din fața sa, condusă de un tânăr de 20 de ani din localitatea Crișeni. În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a fost proiectat într-un alt vehicul, la volanul căruia se afla un bărbat de 54 de ani din localitatea Sângeorgiu de Meseș.
Accidentul s-a soldat cu rănirea tânărului de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire, ceilalți conducători auto nu au suferit leziuni.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative, indicând că niciunul dintre șoferi nu consumase alcool.
Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea acestui accident rutier.








