Știri

Adormirea Maicii Domnului

sărbătoare a ocrotirii Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului. La 15 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante praznice împărătești, sărbătorit cu mare evlavie de credincioși.

Potrivit Vieților Sfinților, Preasfânta Fecioară Maria locuia în casa Sfântului Ioan Evanghelistul din Ierusalim, așa cum i-a încredințat-o Mântuitorul pe cruce: „Femeie, iată Fiul tău! Iar ucenicului: Iată Maica ta!”.

Cu puțin timp înainte de mutarea sa la cer, Maicii Domnului i s-a arătat Sfântul Arhanghel Gavriil, vestindu-i că în trei zile Fiul ei o va lua la Sine. Prin minune, Sfinții Apostoli au fost aduși din toate colțurile lumii la Ierusalim pentru a-i fi alături.

În ziua de 15 august, înconjurată de Apostoli și învăluită de lumina slavei dumnezeiești, Maica Domnului și-a dat sufletul în mâinile Fiului său, fără durere, „ca într-un somn dulce”. Trupul său a fost purtat în procesiune spre Ghetsimani, locul de înmormântare ales de ea, unde se aflau și mormintele părinților săi, Ioachim și Ana.

La trei zile după îngropare, Apostolii au deschis mormântul pentru ca Sfântul Toma, sosit mai târziu, să își ia rămas bun. Spre uimirea tuturor, mormântul era gol, rămânând doar giulgiurile. Aceasta a fost dovada că trupul Maicii Domnului a fost ridicat la cer.

Praznicul este cunoscut în tradiția populară și ca Sfânta Maria Mare și este zi de sărbătoare cu cruce roșie, marcată de procesiuni, slujbe și rugăciuni speciale în biserici.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %