Atelier de Paște pentru întreaga familie, la Zalău. Casa Municipală de Cultură Zalău, în parteneriat cu Asociația Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (A.T.O.S.), îi invită pe sălăjeni la un eveniment cu totul special, dedicat tradiției, artei și legăturii dintre generații: Atelierul de Paște „Meșteșug și credință, din generație în generație”, care va avea loc duminică, 7 aprilie 2025, de la ora 17:00, în Clădirea Transilvania din Zalău.
Evenimentul propune o experiență intergenerațională, unde părinții și bunicii sunt invitați să participe la atelierul de pictură pe sticlă – icoane de Paște, iar copiii vor avea ocazia să învețe arta încondeierii ouălor, sub îndrumarea unor mentori dedicați.
Activitățile vor fi coordonate de profesorul Costalaș Dumitru, conducător al Cercului „Zalău Art” din cadrul Casei Municipale de Cultură, alături de voluntarii A.T.O.S., tineri implicați în promovarea valorilor autentice și a credinței ortodoxe.
Înscrierea este gratuită, iar cei interesați se pot înregistra direct la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău sau telefonic, la numărul 0260 661 600.
„Haideți să păstrăm vie tradiția, să creăm împreună și să dăm mai departe, din generație în generație, bucuria Sărbătorii Pascale!”, este mesajul transmis de organizatori.
Evenimentul face parte din seria inițiativelor locale menite să sprijine educația culturală și spirituală în comunitate, oferind în același timp un cadru cald, creativ și simbolic pentru apropierea de valorile pascale.







