Consiliul Județean Sălaj investește peste un milion de lei în dotarea caselor de tip familial. Peste un milion de lei pentru dotarea caselor de tip familial și a centrelor de zi din Sălaj
Consiliul Județean Sălaj continuă să investească în infrastructura socială destinată copiilor și tinerilor cu nevoi speciale. În cadrul ședinței de miercuri, aleșii județeni au aprobat depunerea a nouă proiecte de finanțare la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în valoare totală de 1.081.438 lei. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru dotarea a șapte case de tip familial, a unui centru de zi de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități și a unui centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă.
Dotarea caselor de tip familial în Sălaj vizează următoarele unități: „Licurici”, „Floare de Colț”, „Dumbrava Minunată”, „Prichindel”, „Piticot”, Fizeș și Hereclean. Acestea oferă servicii de tip rezidențial pentru copii, fiecare având o capacitate cuprinsă între 8 și 12 locuri. Proiectele includ achiziționarea de mobilier, echipamente IT, electrocasnice și alte dotări esențiale pentru un mediu de trai sigur și funcțional.
Pe lângă acestea, vor fi dotate Centrul de zi de recuperare pentru copii/tineri cu dizabilități – cu o capacitate maximă de 100 de locuri, și Centrul de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă din cadrul Complexului de Servicii Sociale Jibou.
Finanțarea va fi asigurată în proporție de 90% de Ministerul Muncii, iar 10% reprezintă contribuția Consiliului Județean Sălaj.
Potrivit reglementărilor, obiectivele trebuie să-și păstreze destinația socială pentru cel puțin 10 ani de la finalizarea lucrărilor, iar costurile de funcționare vor fi susținute din bugetul județean prin DGASPC Sălaj.








