CJP Sălaj oferă 144 de bilete de tratament. Casa Județeană de Pensii Sălaj a primit 144 de bilete de tratament pentru seria 8, disponibile pentru pensionari și asigurați, începând cu 27-30 iunie 2025, în funcție de stațiunea aleasă. Aceste bilete de tratament acoperă un sejur complet de 16 zile, care include cazare, trei mese pe zi și tratamente balneare timp de 12 zile.
Stațiunile disponibile pentru seria 8:
1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Căciulata, Eforie Nord, Eforie Sud, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Mangalia, Ocna Șugatag, Saturn, Sovata, Tășnad, Tușnad și Vatra Dornei.
Ridicarea biletelor:
Biletele pot fi ridicate până la 16 iunie, de la sediul CJP Sălaj, în intervalul 08:00 – 14:00 (luni-joi) și 08:00 – 13:00 (vineri). Redistribuirea biletelor neridicate se va face între 17 – 29 iunie, în funcție de punctajul obținut la depunerea cererii.
Acte necesare:
- Actul de identitate – original;
- Cupon de pensie din luna mai 2025 – copie și original / adeverință de la angajator pentru asigurați;
- Bilet de trimitere (cu regim special) de la medicul de familie sau medicul specialist – copie și original, cu mențiunea expresă a stațiunii recomandate;
- Procură notarială (dacă biletul este ridicat de altă persoană).
Până în prezent, 1.944 de cereri pentru bilete de tratament au fost depuse la Casa Județeană de Pensii Sălaj pentru anul 2025.
Contact:
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul Bilete de Tratament la:
📞 0799/902.699
📞 0260/622.990








