Știri

Fondurile PNRR pentru păduri urbane, pierdute: nicio primărie nu a depus proiecte

Fondurile PNRR pentru păduri urbane, pierdute

Fondurile PNRR pentru păduri urbane, pierdute: nicio primărie nu a depus proiecte. România a pierdut 30 de milioane de euro din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), destinați înființării de păduri urbane, după ce nicio primărie nu a depus proiecte de finanțare, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Oficialul a explicat, joi, după ședința de Guvern, că banii au fost retrași de Comisia Europeană din lipsă de beneficiari și a criticat faptul că multe unități administrativ-teritoriale au preferat să folosească terenurile pentru construcții în loc să le împădurească.

„Am avut banii necesari pentru a planta sute de hectare de păduri urbane și ei, pur și simplu, nu au fost accesați. Foarte multe UAT-uri gândesc pe termen scurt, de profit imediat. Au considerat că zonele respective sunt mai bune pentru a fi construite. Banii au fost disponibili, dar nu s-a depus nicio aplicație”, a declarat ministra Diana Buzoianu.


Doar 18.000 de hectare vor mai fi împădurite

După renegocierea PNRR, România mai are fonduri pentru a împăduri 18.000 de hectare, față de 56.000 cât era prevăzut inițial.

„Până în august 2026 vom monitoriza toate proiectele de împădurire. Dacă autoritățile nu iau măsurile necesare, vor fi notificate. Sper ca toate cele 18.000 de hectare să fie împădurite, pentru că beneficiarii au obligația de a finaliza lucrările până la mijlocul anului viitor”, a precizat Buzoianu.

La momentul renegocierii PNRR, în România fuseseră împădurite doar 9.000 de hectare în patru ani, conform datelor transmise de Ministerul Mediului.


De ce a fost renegociat PNRR-ul României

Guvernul a fost nevoit să renegocieze Planul Național de Redresare și Reziliență deoarece mai multe proiecte erau întârziate și nu ar fi putut fi finalizate până la termenul limită — august 2026.

Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, a explicat anterior că România nu și-a asumat politic întârzierile, iar Comisia Europeană „a constatat pur și simplu că proiectele nu pot fi îndeplinite la timp”.

„Comisia Europeană nu dă jos proiecte, ci doar constată întârzierile. România nu a adus argumente tehnice pentru a demonstra că proiectele se pot realiza până în august 2026”, a declarat Pîslaru.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %