Știri

Bacalaureat: începe proba scrisă la Limba și literatura română

Elevi de clasa a XII-a la simularea Bacalaureat 2026, înainte de afișarea rezultatelor

Bacalaureat: începe proba scrisă la Limba și literatura română. Bacalaureat 2025, sesiunea de toamnă, continuă luni, 11 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, peste 30.200 de absolvenți de liceu vor participa la probele scrise din această etapă a examenului.

Dintre aceștia, aproximativ 18.200 de candidați provin din promoția curentă, iar circa 12.000 din promoțiile anterioare. În funcție de rezultatele obținute în sesiunile trecute, unii elevi vor susține întregul examen, iar alții doar probele pe care nu le-au promovat anterior.

Probele scrise încep la ora 9:00, iar accesul în sălile de examen este permis până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate valid.

Calendarul probelor scrise Bacalaureat 2025 – sesiunea de toamnă:

  • 11 august: Limba și literatura română – proba E.a)
  • 12 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
  • 13 august: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
  • 14 august: Limba și literatura maternă – proba E.b)
  • 18 august: Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00, urmată de vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor între 14:00 și 18:00
  • 19-20 august: Vizualizare lucrări și depunere contestații
  • 26 august: Afișarea rezultatelor finale

Pentru a promova examenul, candidații trebuie să susțină toate probele de evaluare a competențelor, să obțină minimum nota 5 la fiecare probă scrisă și o medie generală de cel puțin 6.

A doua sesiune a Bacalaureatului 2025 a debutat pe 4 august cu evaluarea competențelor lingvistice și digitale.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %