Moaștele Sfintei Împărătese Elena ajung pentru prima dată în România. Într-un eveniment istoric pentru Biserica Ortodoxă Română, Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse pentru prima dată în România. Racla cu Cinstitul Trup al Sfintei, adusă din Veneția, va fi așezată spre închinare, miercuri, 1 mai, în Baldachinul Sfinților din proximitatea Catedralei Patriarhale din București, pentru câteva ore, înainte de a fi dusă la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman.
Evenimentul are loc în contextul pelerinajului anual prilejuit de Duminica Femeilor Mironosițe, organizat la Mănăstirea Pantocrator. România devine astfel a doua țară ortodoxă care găzduiește aceste sfinte moaște de la mutarea lor în Apus, în secolul al XIII-lea.
Programul zilei de miercuri începe la ora 14:00 cu sosirea delegației Patriarhiei din Veneția, urmată de slujba specială în Catedrala Patriarhală și așezarea moaștelor spre închinare. La ora 18:00, racla va pleca spre Drăgănești-Vlașca, unde va fi întâmpinată de Episcopul Alexandriei și Teleormanului, PS Galaction. Mănăstirea Pantocrator va rămâne deschisă non-stop până pe 8 mai pentru toți credincioșii care doresc să se închine.
Sfânta Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a trăit în secolul al III-lea și este cinstită pentru descoperirea lemnului Sfintei Cruci și ctitorirea Bisericii Învierii de la Ierusalim. Moaștele sale, mutate de la Roma la Constantinopol și apoi furate de venețieni în 1211, se află de secole în Veneția, fiind scoase pentru prima oară în pelerinaj în 2017, în Grecia.
Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena este marcată în fiecare an la 21 mai, fiind o zi de mare însemnătate pentru credincioșii ortodocși și greco-catolici.








