24 iunie: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută popular și ca Sânzienele sau Drăgaica. Este una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine, dedicată celui care a vestit venirea Mântuitorului și L-a botezat în apele Iordanului.
Sfântul Ioan s-a născut prin minune dumnezeiască din părinții săi înaintați în vârstă – preotul Zaharia și Elisabeta. Nașterea lui a fost anunțată de Arhanghelul Gavriil, iar împrejurările pline de har au adus teamă și uimire în tot ținutul Iudeei. Numele „Ioan” a fost scris de Zaharia pe o tăbliță, moment în care i s-a dezlegat limba, după ce fusese amuțit pentru că nu crezuse vestea cerească.
Sfântul Ioan a crescut în pustiu, fiind hrănit de îngeri și pregătit pentru marea sa misiune: aceea de a fi Înaintemergătorul Domnului. Biserica îl cinstește cu șase sărbători importante, iar Nașterea sa este una dintre puținele celebrate cu fast, alături de Nașterea Maicii Domnului și a Mântuitorului.
Tot pe 24 iunie, are loc Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Moldovei. Moaștele sale au fost aduse la Suceava în anul 1402 de către voievodul Alexandru cel Bun și au fost așezate în biserica Mirăuților. Racla sa, împodobită cu argint și scene din viața sa, atrage anual mii de pelerini.
Sfântul Ioan cel Nou a fost martirizat în Cetatea Albă, în 1330, pentru că a refuzat să-și lepede credința creștină. Moaștele sale se află astăzi în Catedrala arhiepiscopală din Suceava, făcând parte din tezaurul spiritual al românilor alături de moaștele Sfintei Parascheva de la Iași.








