Știri

Patru aeronave ridicate în nordul țării, după atacurile rușilor în Ucraina

Aeronave F-16 românești

Patru aeronave ridicate în nordul țării, după atacurile rușilor în Ucraina. În noaptea de duminică spre luni, 20 spre 21 iulie, în jurul orei 03:00, sistemele radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat ținte aeriene care evoluau în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, în zona județelor Maramureș și Suceava.

Momentul este cu atât mai notabil, întrucât astfel de incidente fuseseră până acum semnalate în special în sud-estul țării, în zonele Tulcea și Galați.

Potrivit unui comunicat transmis de MApN, autoritățile ucrainene au confirmat că au dispersat aeronavele militare de pe aerodromurile din vestul țării, ca urmare a unui atac aerian masiv al Federației Ruse asupra infrastructurii aeroportuare.

Două aeronave F-16 românești au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, în jurul orei 03:30, pentru misiuni de cercetare. În jurul orei 05:00, au fost trimise în sprijin și două Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene, din Baza 57 Mihail Kogălniceanu.

În total, au fost detectate 12 ținte aeriene în spațiul ucrainean, dar patru dintre acestea au pătruns accidental și temporar în spațiul aerian românesc, în zonele Sighetu Marmației și Vicovu de Sus. MApN a precizat că acestea nu au reprezentat o amenințare reală pentru securitatea națională sau pentru cetățeni.

La finalul misiunii, aeronavele românești au revenit la Borcea în jurul orei 06:00, iar cele italiene au aterizat la Mihail Kogălniceanu la ora 07:00.


România își consolidează măsurile de apărare

Ministerul Apărării a subliniat că spațiul aerian național este monitorizat permanent, în colaborare cu aliații din NATO. Deși România nu este vizată direct de atacuri, proximinatea războiului din Ucraina impune măsuri de protecție sporite pentru cetățeni și infrastructura strategică.

„Măsurile de apărare sunt adaptate în funcție de natura amenințării, conform competențelor stabilite de CSAT și angajamentelor internaționale asumate de România în cadrul NATO”, a transmis MApN.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %