Știri

Preotul Ciprian Mega, caterisit de Episcopia Oradiei

Episcopia Oradiei anunță caterisirea lui Ciprian Mega pentru abateri canonice

Preotul Ciprian Mega, caterisit de Episcopia Oradiei. Episcopia Oradiei a anunțat miercuri, 30 aprilie 2025, caterisirea fostului preot Ciprian Mega, în urma finalizării procedurilor canonico-disciplinare. Decizia Consistoriului Eparhial, ratificată de episcopul Sofronie, vine după acuzații grave aduse fostului cleric, printre care se numără și suspiciuni privind activități de spionaj în favoarea Rusiei.

Ciprian Mega caterisit: Hotărârea a fost luată în absența fostului preot, care nu s-a prezentat la niciuna dintre ședințele de cercetare, deși a fost citat în mod regulamentar. Conform comunicatului Episcopiei, caterisirea s-a bazat pe multiple abateri grave: încălcarea mărturisirii de la hirotonie, defăimarea autorității bisericești, fapte contrare moralei creștine, instigare la dezbinare, slujire neautorizată în alte jurisdicții și sfidarea repetată a ierarhiei bisericești.

Pe durata anchetei începute în ianuarie 2025, Ciprian Mega a fost oprit de la săvârșirea slujbelor și suspendat din funcția de paroh la Parohia „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din Oradea. Cu toate acestea, a continuat să se prezinte în mod abuziv ca preot, fapt care a agravat situația sa canonică.

Episcopia a transmis că, potrivit hotărârii, Ciprian Mega nu mai are dreptul de a săvârși slujbe, de a purta însemne clericale sau de a se prezenta public ca preot al Bisericii Ortodoxe Române. Decizia este valabilă în toată Patriarhia Română, urmând să fie comunicată tuturor centrelor eparhiale.

Caterisirea reprezintă cea mai severă sancțiune canonică aplicabilă unui cleric și marchează excluderea definitivă din rândul preoțimii. Fostul preot are, totuși, dreptul de a contesta decizia la Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %