Reformă în administrația publică: cheltuielile de personal, reduse cu 10%. Guvernul a lansat marți seară, târziu, în dezbatere publică un amplu proiect de reformă a administrației publice, care prevede reducerea cheltuielilor de personal cu 10%, atât la nivel central, cât și local. Inițiativa aparține Ministerul Dezvoltării și este considerată esențială pentru construcția bugetului de stat pe acest an. Executivul intenționează să adopte proiectul prin asumarea răspunderii în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare.
Potrivit estimărilor oficiale, măsurile ar urma să conducă la economii de peste 3 miliarde de lei în 2026, iar după acest an impactul bugetar ar putea ajunge la aproape 6 miliarde de lei anual.
Tăieri de posturi și reducerea sporurilor
În administrația publică centrală, reducerea cheltuielilor nu va afecta salariile de bază, însă se va realiza prin:
- reorganizarea instituțiilor;
- diminuarea sau eliminarea unor sporuri;
- desființarea unor posturi.
La nivelul autorităților administrației publice locale, proiectul prevede explicit reducerea cu 10% a posturilor ocupate, măsură care va avea un impact semnificativ asupra organigramelor primăriilor și consiliilor județene.
Totodată, peste 6.000 de posturi de consilieri personali vor fi eliminate, iar în cadrul instituțiilor prefectului se prevede o reducere de 25% a posturilor.
Plafonări salariale și restructurări în instituții-cheie
Proiectul de lege include și măsuri punctuale de limitare a cheltuielilor:
- plafonarea salariului președintelui ANRSC;
- introducerea unor grile stricte de salarizare în instituțiile subordonate Ministerului Dezvoltării;
- reducerea numărului de membri din consiliile de administrație ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Agenției Naționale pentru Locuințe.
Sancțiuni mai dure și reguli noi pentru contribuabili
Pe lângă reforma aparatului bugetar, proiectul aduce noi sancțiuni pentru contribuabilii care nu își achită taxele și impozitele. Printre cele mai controversate prevederi se numără:
- majorarea cu 100% a impozitului pentru clădirile construite ilegal, aplicată timp de cinci ani;
- restricții pentru persoanele cu datorii la stat care doresc să vândă sau să cumpere locuințe ori autoturisme;
- posibilitatea ca statul să rețină taxe și impozite restante direct din indemnizațiile de handicap sau din ajutoarele sociale.
Actul normativ modifică mai multe legi în vigoare și include prevederi care vizează și amenzi rutiere, impozitele pe clădiri și modul de funcționare al instituțiilor publice.
Guvernul susține că reforma este necesară pentru reducerea deficitului bugetar și creșterea eficienței administrației, însă măsurile anunțate sunt așteptate să genereze reacții puternice din partea sindicatelor și a autorităților locale.








