Știri

Reorganizare majoră: Ministerul Dezvoltării va absorbi ANL și INA

bloc ANL

Reorganizare majoră: Ministerul Dezvoltării va absorbi ANL și INA. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) urmează să fuzioneze, prin absorbție, cu două instituții subordonate: Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) și Institutul Național de Administrație (INA), care vor fi desființate oficial printr-o ordonanță de urgență pregătită de ministrul Cseke Attila. Decizia vine ca urmare a unei analize interne, care acuză scurgeri de bani publici și un management ineficient.

Reorganizarea vizează reducerea numărului total de posturi din cele trei instituții. În prezent, există 966 de posturi în total, iar după fuziune vor rămâne 808, ceea ce înseamnă o reducere de 158 de posturi – adică peste 16%. Printre acestea, vor fi eliminate și 21 de funcții de conducere, precum și toate posturile aferente cabinetelor demnitarilor din cadrul INA.

În ceea ce privește ANL, programele de locuințe aflate în derulare nu vor fi abandonate. Ministerul va continua construcția de locuințe printr-un nou program, care va purta numele ”Alexandru Cișmigiu”, anunțat de ministru ca parte a reformei în domeniul locuințelor. În plus, conducerea ANL a criticat public decizia, acuzând o analiză superficială și lipsa unei consultări reale, în condițiile în care personalul ANL era deja coordonat de minister.

Totodată, Guvernul va reduce semnificativ numărul membrilor din consiliile de administrație ale instituțiilor subordonate. La Agenția Națională de Cadastru și la Compania Națională de Investiții, componența consiliilor va fi redusă de la 5 la 3 membri, iar Consiliul de Administrație al ANL, alcătuit din 7 membri, va fi desființat complet. Astfel, totalul membrilor în aceste structuri va scădea de la 27 la doar 10.

Această reformă face parte dintr-un amplu proces de eficientizare a cheltuielilor publice și de restructurare a aparatului administrativ.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %