Știri

Sfântul Sfințit Mucenic și Apostol Iacob, pomenit pe 23 octombrie

În calendarul creștin ortodox, la data de 4 martie este pomenit Sfântul Cuvios Gherasim de la Iordan, unul dintre marii părinți ai monahismului din secolul al V-lea. Viața sa este strâns legată de dezvoltarea vieții pustnicești din Țara Sfântă și de organizarea comunităților monahale din pustia Iordanului. De la pustia Egiptului la Iordan Sfântul Gherasim s-a născut în Licia, în Asia Mică. Încă din tinerețe a ales viața monahală și s-a retras în pustia Tebaidei din Egipt, loc renumit pentru nevoințele marilor pustnici. După o perioadă de viețuire ascetică, s-a întors în Palestina, în timpul împăratului Teodosie al II-lea (408–450). Aici s-a stabilit în pustia Iordanului, unde a întemeiat o mănăstire și a organizat viața monahală după rânduieli stricte. În mănăstirea sa viețuiau aproximativ șaptezeci de monahi. Aceștia trăiau după o rânduială aparte: cinci zile pe săptămână se retrăgeau în chiliile lor pentru rugăciune, post și lucru de mână, iar sâmbăta și duminica se adunau la mănăstire pentru slujbe și împărtășirea cu Sfintele Taine. Astfel, erau îmbinate cele două forme de monahism: viața de obște și viața pustnicească. Încercarea ereziei monofizite La un moment dat, Sfântul Gherasim a fost influențat de erezia monofizită promovată de Eutihie. Conștientizând însă greșeala, s-a întors la dreapta credință după ce a stat de vorbă cu părinți pustnici care păstraseră învățătura autentică a Bisericii. Erezia monofizită a provocat tulburări majore în Biserică și a fost condamnată la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, convocat de împărații Pulcheria și Marcian în anul 451. Sfântul și leul recunoscător Una dintre cele mai cunoscute întâmplări din viața Sfântului Gherasim este legată de un leu pe care l-a vindecat, scoțându-i un ghimpe din picior. După ce s-a însănătoșit, animalul nu l-a mai părăsit pe stareț, urmându-l pretutindeni cu o uimitoare ascultare. Această întâmplare a rămas în tradiția creștină ca simbol al puterii credinței și al armoniei dintre om și creație atunci când omul trăiește în sfințenie. Alți sfinți pomeniți pe 4 martie Tot în această zi sunt pomeniți și Sfinții Mucenici Pavel și Iuliana, frați care au pătimit pentru credința creștină în timpul împăratului Aurelian (270–275). Alături de ei au primit moarte martirică și ostașii Codrat, Acachie și Stratonic, care au mărturisit credința în Hristos după ce au văzut curajul celor doi mucenici.

Sfântul Sfințit Mucenic și Apostol Iacob, pomenit pe 23 octombrie. Sfântul Sfințit Mucenic și Apostol Iacob, fratele Domnului, este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 23 octombrie. Acesta a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Maicii Domnului, și este cunoscut drept „fratele Domnului” datorită faptului că a crescut împreună cu Iisus Hristos în casa lui Iosif. Iacob a fost unul dintre cei mai apropiați ucenici ai lui Hristos și a devenit primul episcop al Ierusalimului.

Sfântul Iacob a dus o viață aspră și sfântă, dedicată rugăciunii și postului. Se spune că nu consuma decât pâine și apă și dormea foarte puțin, petrecându-și nopțile în rugăciuni. Viața sa ascetică și dedicată l-a transformat într-un model de virtute pentru creștinii din comunitatea primară de la Ierusalim.

În mod deosebit, Sfântul Iacob a fost martor al Învierii lui Hristos, fiind menționat de Sfântul Apostol Pavel ca unul dintre cei cărora Iisus i s-a arătat după Înviere (I Cor. 15:7).

Moartea sa martirică a survenit după ce fariseii și cărturarii l-au aruncat de pe aripa templului, nemulțumiți de mărturisirea sa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Deși grav rănit, Iacob s-a ridicat în genunchi și s-a rugat pentru ucigașii săi, înainte de a fi lovit mortal.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %