Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, prăznuiţi de Biserică pe 21 mai. Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena, sunt sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă pe 21 mai. Sfântul Constantin cel Mare (306-337), cel dintâi şi cel mai mare împărat creştin, s-a născut în cetatea Naissus (astăzi Niš, Serbia) și a fost proclamat împărat după moartea tatălui său, Constanţiu Chlor, în anul 306.

Un moment decisiv în viața lui Constantin a fost bătălia de la Pons Milvius (Podul Vulturului) în octombrie 312. În ajunul bătăliei, Constantin a văzut pe cer o cruce luminoasă cu inscripția „Întru aceasta vei birui”. După această viziune, a câștigat bătălia și a devenit conducătorul Romei. În 313, Constantin a emis Edictul de la Mediolanum, care a recunoscut oficial creștinismul și a pus capăt persecuțiilor împotriva creștinilor.

Pe parcursul domniei sale, Constantin a rămas singurul conducător al Imperiului Roman din 324 până la moartea sa în 337. Sub conducerea sa, Biserica a cunoscut o mare înflorire, iar legile penale au fost modificate pentru a reflecta valorile creștine. El a generalizat Duminica ca zi de repaus în 321 și a construit numeroase biserici, inclusiv în Constantinopol (Bizanțul), noua capitală inaugurată pe 11 mai 330.

Mama sa, Sfânta Elena, a avut un rol esențial în descoperirea relicvelor sfinte, inclusiv a locului Golgotei și a lemnului crucii pe care a fost răstignit Hristos. Ea a ridicat lăcașuri de închinare la Ierusalim și în alte locuri sfinte.

Pentru contribuțiile lor majore la răspândirea și înflorirea creștinismului, Constantin și Elena au fost trecuți în rândul sfinților și sunt considerați „întocmai cu apostolii”.

Sfântul împărat Constantin a fost botezat pe patul de moarte în luna mai 337 și a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol. Sfânta împărăteasă Elena, cunoscută pentru râvna ei religioasă, a fost un pilon de sprijin în răspândirea creștinismului prin descoperirile și construcțiile sale religioase.