Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia, comemorați pe 5 noiembrie. Pe 5 noiembrie, credincioșii ortodocși îi comemorează pe Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia, două figuri emblematice ale curajului și devotamentului creștin în fața persecuțiilor din Imperiul Roman. Cei doi au trăit în Emesa, Fenicia, într-o perioadă în care credința creștină era puternic reprimată.

Povestea vieții Sfântului Galaction începe cu părinții săi, Clitofon și Levchipia, care, după multe încercări de a avea un copil și rugăciuni adresate zeiței Artemis, l-au întâlnit pe monahul Onufrie. Onufrie, care era și preot, i-a adus pe cei doi la creștinism și a botezat-o mai întâi pe Levchipia, iar apoi pe Clitofon. La scurt timp după convertire, aceștia au fost binecuvântați cu nașterea fiului lor, Galaction.

Sfântul Galaction a primit o educație atentă și, ajuns la vârsta căsătoriei, s-a logodit cu Epistimia, o tânără pe care a convertit-o la creștinism. Decid împreună să își dedice viața lui Hristos și să devină monahi, retrăgându-se în mănăstiri apropiate, dar separate.

În timpul persecuțiilor, mănăstirea lui Galaction a fost descoperită de autorități, iar acesta a fost singurul care a rămas, ceilalți monahi ascunzându-se în munți și pustiu. Capturat în timp ce citea Scriptura, Galaction a fost dus în fața guvernatorului. Sfânta Epistimia, profund legată de cel care a condus-o la credință, l-a urmat de bunăvoie, dorind să fie alături de el și în suferință.

Mărturisindu-și amândoi credința, au fost supuși unor chinuri groaznice: li s-au tăiat mâinile și picioarele, dar au continuat să se roage și să proclame credința în Hristos. În cele din urmă, au fost omorâți prin tăierea capetelor.

Viețile lor au fost consemnate de monahul Eutolmie, care a fost martor al suferințelor lor și, la final, a îngropat sfintele lor moaște cu cinste.

Sfinții Galaction și Epistimia sunt considerați exemple de devotament neclintit și dragoste în Hristos, iar credincioșii îi cinstesc pentru curajul și sacrificiul lor.