Știri

Zi decisivă la CCR pentru reforma pensiilor magistraților

Nicuşor Dan a numit noii șefi ai marilor parchete

Zi decisivă la CCR pentru reforma pensiilor magistraților. Curtea Constituțională a României reia luni, de la ora 10:00, dezbaterile asupra sesizării formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție privind noul proiect al Guvernului condus de Ilie Bolojan referitor la reforma pensiilor magistraților. Este o zi considerată decisivă pentru viitorul pensiilor speciale din justiție, după ce pronunțarea unei decizii a fost amânată de două ori.

Ultima amânare a avut loc duminică, din lipsă de cvorum, după ce mai mulți judecători constituționali au părăsit sala în timpul ședinței și nu au mai revenit. Astfel, cauza rămâne una extrem de tensionată, cu implicații majore atât juridice, cât și politice.

Ce prevede noul proiect contestat

Proiectul adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare a judecătorilor și procurorilor până la 65 de ani, precum și plafonarea cuantumului pensiei la maximum 70% din indemnizația netă din ultima lună de activitate. De asemenea, este introdusă condiția unei vechimi minime consistente în sistem.

Inițiativa a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, magistrații susținând că pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu, pentru a garanta independența justiției. În schimb, premierul Ilie Bolojan a afirmat constant că pensiile nu pot depăși 70% din venitul net și că este nevoie de o reformă echitabilă.

De ce a sesizat ICCJ Curtea Constituțională

Primul proiect de reformă a fost declarat neconstituțional de Curtea Constituțională a României pe 20 octombrie, deoarece Guvernul nu solicitase avizul CSM în termenul legal. Ulterior, un nou proiect a fost adoptat, însă judecătorii Înaltei Curți au decis, la începutul lunii decembrie, să sesizeze din nou CCR.

Toți cei 102 judecători prezenți în Secțiile Unite ale ICCJ au votat în unanimitate pentru sesizare. Potrivit Instanței supreme, legea ar fi discriminatorie, ar încălca independența justiției, jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum și decizii anterioare ale CCR.

Argumentele magistraților

Judecătorii susțin că noua lege „anulează de facto pensiile de serviciu”, creează un regim dezavantajos pentru generațiile viitoare și este lipsită de o fundamentare financiară reală. În comunicatul ICCJ se arată că, din peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, aproximativ 90% provin din sistemul de apărare și ordine publică, în timp ce magistrații reprezintă o minoritate, dar sunt singurii vizați de reformă.

Decizia CCR este așteptată cu mare interes, deoarece poate stabili nu doar soarta pensiilor magistraților, ci și direcția viitoarelor reforme privind pensiile speciale în România.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe din:Știri

0 %