Daniel David: „Probabil că începutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat de un boicot”. Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat luni că începutul anului școlar 2025-2026, programat pentru 8 septembrie, ar putea fi marcat de un boicot organizat de sindicatele din învățământ.
„Ce se va întâmpla, adevărul este că nu știu. Îmi este foarte greu să fac predicții. Probabil că va fi un boicot, nu știu de ce anvergură. Probabil că vor fi segmente cu atitudini diferite în prima zi de școală. Nu știu care este magnitudinea acestui proces, nu știu dacă nu vor fi în alte zone școli care își vor desfășura activitatea în mod obișnuit…”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.
Declarația vine pe fondul protestelor tot mai intense organizate de cadrele didactice, care contestă măsurile din Legea 141, printre care: creșterea normei didactice cu două până la patru ore, reducerea tarifului pentru plata cu ora și comasarea a peste 500 de unități școlare la nivel național.
Măsuri justificate prin criza fiscal-bugetară
Daniel David a explicat că schimbările implementate în sistemul de educație fac parte din primul pachet de reforme pentru redresarea fiscal-bugetară și trebuiau aplicate înainte de începutul școlii.
Totodată, ministrul a subliniat existența unor „anomalii” în sistemul educațional, menționând că România are peste 400 de clase a VIII-a în care numărul de elevi este între unu și șapte, ceea ce implică costuri mari și o eficiență scăzută.
Contextul protestelor
Sindicatele din Educație au anunțat deja că iau în calcul boicotarea începerii anului școlar, nemulțumite de pachetul de măsuri adoptat de Guvern. Dacă scenariul se confirmă, milioane de elevi și părinți ar putea fi afectați de acest blocaj chiar din prima zi a noului an școlar.







