Patriarhia Română va canoniza 16 femei cu viață sfântă. Patriarhia Română va canoniza 16 femei cu viață sfântă în anul 2026, desemnat de Sfântul Sinod ca Anul comemorativ al sfintelor femei din calendarul ortodox. Printre cele propuse pentru trecerea în rândul sfinților se numără și Maria Brâncoveanu, soția Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, martirizat în 1714 la Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi.
Anunțul a fost făcut luni seară, în cadrul ședinței Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, de către Patriarhul Daniel, care a precizat că proclamarea canonizărilor ar putea avea loc în Duminica Femeilor Mironosițe, un moment simbolic dedicat credinței și dăruirii femeilor în Biserica Ortodoxă.
Printre propunerile venite din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor, Argeșului și Muscelului și Episcopiei Daciei Felix se mai numără:
- Schimonahia Filofteia Antonescu, Mănăstirea Pasărea
- Monahia Muceniță Evloghia Țârlea, Mănăstirea Samurcășești
- Schimonahia Elisabeta Lazăr, Mănăstirea Pasărea
- Monahia Platonida (Despina Milița), soția Sfântului Neagoe Basarab
- Măndalina Milenco, credincioasă din Mălainița (Timoc, Serbia)
Patriarhul a subliniat importanța elaborării, în paralel, a textelor liturgice și a realizării icoanelor specifice pentru noii sfinți. „Aceste canonizări au adus multă bucurie în școli, la orele de religie și în comunități”, a spus Preafericirea Sa.
În cadrul aceleiași ședințe a Sinodului Mitropolitan, s-a discutat și oferirea unor fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim către o parohie din Republica Moldova, precum și chestiuni administrative legate de clericii care slujesc în alte eparhii.
Mitropolia Munteniei și Dobrogei include 10 eparhii importante ale BOR, printre care Arhiepiscopia Bucureștilor, Tomisului, Argeșului, dar și Episcopiile Sloboziei, Alexandriei, Tulcii și Giurgiului.








