Pensionarii din diaspora trebuie să trimită certificatele de viață până la 30 septembrie. Românii pensionari din diaspora trebuie să trimită, până la 30 septembrie, certificatele de viaţă pentru a continua să primească pensia pentru perioada muncită în ţară. Această prevedere este inclusă în noua Lege a pensiilor, care introduce două termene anuale pentru expedierea acestor documente.
Conform noii legi a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie 2024, beneficiarii stabiliți în străinătate (nerezidenți) trebuie să trimită certificatul de viață semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie și respectiv 30 septembrie a fiecărui an. Până acum, certificatele de viaţă trebuiau trimise o singură dată pe an, până la finalul lunii decembrie.
Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de reședință permanentă, după caz, iar respectiva autoritate certifică acest fapt, informează Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). În cazul în care pensionarii nu prezintă certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenului. Reluarea plății se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Transmiterea certificatului de viață către casa teritorială de pensii se poate face prin orice mijloace de comunicare, inclusiv poștă, fax, e-mail. Datele de contact ale caselor teritoriale de pensii sunt disponibile pe site-urile oficiale ale acestora și pe site-ul CNPP: https://www.cnpp.ro/casele-teritoriale-de-pensii.
Este esențial ca toți pensionarii români din diaspora să respecte aceste termene pentru a evita suspendarea plății pensiei și pentru a se asigura că își primesc în continuare drepturile cuvenite.








